Cerințe minime de fonduri proprii și de pasive eligibile (MREL) mai mari începând cu 2022
Cerințele autorității unice de rezoluție (Single Resolution Board – SRB) privind cadrul
Noi studiem umiditatea în sol zilnic și știm că pentru anul următor, având în vedere ploile care au fost săptămânile trecute, pentru cei care au însămânțat grâu și rapiță o să fie un
Emilian Duca, director general la Tax & Business Solutions SRL
În realitate, sistemul amână plata TVA cu maxim 90 de zile (un avantaj de care persoanele cu cifra de afaceri
Atunci președintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk, a intervenit pentru a preveni ca frustrarea și oboseala să rupă zona euro: „Îmi pare rău, dar nimeni nu părăsește încăperea
“EBA issues fist binding mediation decision between the SRB and the NBR”, 18 iunie 2018. https://www.eba.europa.eu/eba-issues-first-binding-mediation-decision-between-the-srb-and-the-nbr
Miercuri 26 iunie, guvernul polonez condus de Donald Tusk a prezentat trei opțiuni alternative pentru reformarea sistemului privat de pensii, care a ajuns în prezent la active de 64
Până să aflăm ce s-a întâmplat și mai ales cum stau activele băncii, multă lume a început să arate cu degetul către Donald Trump ca fiind unul dintre vinovații acestei situații: sub
.
– JP Morgan, cea mai mare bancă americană ne-a pus pe o listă de țări care ar putea fi afectate de politica lui Donald Trump de a trage investiții în America, în sensul că
“EBA issues fist binding mediation decision between the SRB and the NBR”, 18 iunie 2018. https://www.eba.europa.eu/eba-issues-first-binding-mediation-decision-between-the-srb-and-the-nbr
Nimeni nu știe cine va fi noul președinte de la Casa Albă, iar o nouă luptă între Joe Biden și Donald Trump nu va avea darul să aducă liniște peste ocean.