Banca a început să vândă aur sub formă de lingouri și monede clienților de retail în octombrie 2009, perioadă în care a livrat clienților lingouri de 800 de kilograme.
În timp ce Moody’s nu a modificat ratingul României în acești ani de criză, Fitch Rating a retrogradat țara în toamna anului 2008, pentru ca la jumătatea anului 2011 să majoreze
Pe parcursul crizei Banca Transilvania a fost cea mai dinamică bancă mare, câștigând peste 7 puncte procentuale la poziția sa de piață față de 2008.
primul rând, de-a face cu fonduri plătite/de plătit către profesori în baza legii 85/2016 care stabilește că sumele datorate cadrelor didactice în baza unor drepturi acordate între 2008
Din 2009, de când se află în portofoliul grupului Uniqa, asigurătorul a funcționat numai doi ani pe profit, astfel că pierderile agregate din această perioadă au fost de 200 milioane
începe la Bruxelles un summit foarte important pentru România pentru că acolo se va decide (sau ar trebui să se decidă) ce sume vor fi alocate României în programarea financiară 2014-2020