CEC Bank finanțează construcția unei noi fabrici a producătorului român de lactate Artesana, o investiție de circa 5 milioane euro în urma căreia producția se va tripla începând de
Compania AS Metal Com, activă în sectorul reciclării deșeurilor metalice, a împrumutat 4 milioane lei de Intesa Sanpaolo Bank, pentru a-și asigura necesaruli de lichiditate pentru
Procesatorul de carne Doly-Com, intrat în insolvență anul trecut, are datorii la 11 companii și instituții, în valoare totală de circa 21 milioane de lei (circa 5 mil. euro), conform
Asociația de Management al Creanțelor Comericiale (AMCC) a dezvoltat un cod de conduită la care aderă toate companiile membre, cod ce reglementează activitatea de management al creanțelor
Com din Ploiești, sub forma unui credit de capital de lucru pentru dezvoltarea afacerii Mai multe detalii
Business Legal
Top Brands Distribution, care în 2011 era al doilea
mai multe cazuri pentru acoperirea pierderilor din anii anteriori sau pentru menținerea în limitele legale a indicatorilor de prudențialitate, arată datele de la Registrul Com
în afara unei strategii fiscal-bugetare coerente, abordarea OUG 114/2019 îndepărtându-se flagrant de soluțiile fezabile propuse de stiința și practica economică, au atras atenția com