Cel mai probabil dinamica negativă de la începutul anului 2019 a fost determinată de rezultatele financiare pe T1 în condițiile în care compania din Slatina a trecut pe pierderi.
Banca Transilvania s-a apreciat cu 2,4% și a ajuns la un maxim din 6 iulie 2020 încoace, în timp ce dinamica Fondului Proprietatea a rămas la același preț ca cel din ședința precedentă
Bursei de Valori București, acțiunile producătorului de mezeluri și ready-meal Cris-Tim Family Holding s-au apreciat cu 13% joi la Bursa de Valori București, de departe cea mai bună dinamică
de piață a Uber ar fi în jurul nivelului de 120 mld. dolari, conform propunerilor de preț ale băncilor de investiții ce se ocupă de o posibilă intrare pe bursă a celui mai valoros start-up
UiPath (simbol bursier PATH), cel mai mare start-up de IT pornit din România și primul unicorn românesc ajuns pe Wall Street, urmează să publice rezultatele financiare aferente trimestrului
Acțiunile UiPath (simbol bursier PATH), cel mai mare start-up de IT pornit din România, au ajuns recent la 38,82 dolari pe unitate, aproape de un nou minim istoric, de la circa 70 dolari
din Germania au prezentat recent un plan prin care intenționează să facă piețele financiare mai atractive în rândul investitorilor și să îmbunătățească accesul către capital pentru start-up-uri
Pe 13 ianuarie 2020, Bursa de la București a spart pragul psihologic de 10.000 de puncte, reflectat prin prisma valorii indicelui principal BET și a închis la 10.023 puncte, pentru
grafice și tabele Bursă și Piețe de Capital din perioada 2013 - sept. 2015, click aici Pentru a accesa arhiva de grafice și tabele Bursă și Piețe de Capital din perioada sept. 2015 - mart