Bento Intellectually Curious, companie antreprenorială românească specializată în dezvoltarea și implementarea de soluții software și furnizarea de servicii de infrastructură IT și...
Mircea Mihăilescu, 75 de ani, cel care a fondat transportatorul fluvial Transport Trade Services (simbol bursier TTS), fiind cel mai mare acționar persoană fizică, respectiv 25%, a
Producătorul de carton ondulat Vrancart Adjud convoacă acționarii pe 27 aprilie 2022 pentru a aproba printre altele și repartizarea unui dividend brut de 0,0042 lei pe acțiune, respectiv
Transportatorul de mărfuri pe Dunăre Transport Trade Services (TTS) și-a informat investitorii că, în data de 28 iulie, directorul general Petru Ștefănuț a cumpărat 14.400 de acțiuni
Conpet Ploiești (COTE), transportator de țiței deținut în proporție de 58,7% de statul român, a informat piața cu privire la încheierea cu OMV Petrom (SNP) a unui contract de transport
Acționarii Vrancart Adjud (simbol bursier VNC), producător de carton ondulat și hârtie igienică, au aprobat marți distribuirea de dividende în valoare de 11,97 milioane lei începând
Pe 30 aprilie, acționarii transportatorului dunărean de mărfuri Transport Trade Services (simbol bursier TTS) vor vota în cadrul adunării generale ordinare alocarea unor dividende totale
Compania Transport Trade Services (TTS), transportator de mărfuri pe Dunăre, a anunțat joi la Bursa de Valori București că va demara o investiție cu un buget de 23 mil. euro pentru
transportare pe Dunăre a cerealelor venite dinspre Ucraina – după ce au fost deschise mai multe coridoare în anii trecuți – s-a reflectat negativ asupra rezultatelor financiare ale Transport
Lactalis, va fi înlocuită din 6 decembrie în structura a trei indici bursieri, printre care și BET-XT, care urmărește cele mai lichide 25 de acțiuni, de producătorul de carton ondulat Vrancart