Acțiunile producătorului auto listate la bursa din Hong Kong s-au dublat din ianuarie, depășind rivalii mai cunoscuți XPeng și Xiaomi și au crescut cu peste 200% față de minimul din
Compania de construcții Comnord București (COSC) negociază cu diverși investitori contractarea unor proiecte precum construcția unui hotel la Poiana Brașov și a două clădiri de birouri
Indicele BET, referința bursei locale, a crescut cu 0,30% marți, în timp ce com pania Bursa de Valori București (BVB), operatorul pieței de capital locale, a înre gistrat cea mai mare
Antreprenorul Sorin Crețeanu, care controlează compania de construcții Comnord București (COSC) în proporție de 53,67%, a inițiat o ofertă de cumpărare a 8.800.000 de acțiuni ale Comnord
Grupul NN, care administrează fondurile de pensii NN din Pilonul II și Pilonul III, și-a majorat participația în Aquila Part Prod Com (AQ) de la 8,62% la 13%, potrivit unui anunț publicat
Bursa de la București a ajuns la finele lunii decembrie 2020 la un număr de 65.637 de investitori, în creștere cu 7,2% sau 4.400 de investitori față de T3/2020, arată cele mai recente
Bursa de la București a ajuns la finele lunii septembrie 2020 la un număr de 61.250 de investitori, în creștere cu 6,8% sau 3.900 de investitori față de finele T2/2020, arată cele mai
Din 15 iulie 2020 și până pe 7 august 2020 se desfășoară perioada de subscriere pentru titlurile de stat vândute de Ministerul Finanțelor, ofertă adresată exclusiv persoanelor fizice