Producătorul de ambalaje Somplast Năsăud (simbol bursier SOPL) a anunțat miercuri la Bursa de la București că a semnat în data de 6 septembrie un contract privind transferul liniei
bursier DN), entitate înființată în 2008 în zona centrală a Transilvaniei și care cuprinde 11 companii cu activitate în sectorul agricol de producție vegetală și zootehnică, dar și logistică
ale One Cotroceni Park Office și One Tower sunt închiriate integral, în timp ce One Technology District, hubul de birouri dezvoltat la cheie pentru Infineon Technologies, este contractat
Dan Ioan Popp, fondatorul companiei de dezvoltare imobiliară Impact Developer&Contractor (IMP), a fost revocat din funcția de președinte al Consiliului de Administrație (CA) al companiei
Consiliul de administrație al Impact Developer&Contractor (simbol bursier IMP), dezvoltator imobiliar controlat de Gheorghe Iaciu, a aprobat joi documentul de prezentare a emisiunii
București (BVB) și-a păstrat cam aceleași trăsături comportamentale în prima jumătate a anului 2018 (S1) comparativ cu aceeași perioadă din 2017: a crescut la aceiași stimuli și s-a contractat
Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor (IMP), controlat de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, a prelungit cu cinci zile lucrătoare, până la 15 decembrie, perioada de derulare
Grupul Digi a majorat cu 16 milioane euro fondurile disponibile prin creditul sindicalizat contractat la începutului lui februarie, împrumutul ajungând la o valoare totală de 179 milioane
Impact Developer&Contractor vrea să își majoreze capitalul social cu 131 mil. lei, prin încorporarea primelor de capital în cuantum de 69 mil. lei și a rezultatului reportat din anul