instituția financiară nebancară specializată în finanțarea fermierilor), Abatorul Periș SA (specializată în abatorizarea porcilor și procesarea cărnii de porc) și Agricover Technology SRL
În Statele Unite, imediat după alegerea lui Donald Trump, panta curbei de randament s-a înclinat puternic, însă a revenit după două săptămâni la niveluri mai reduse chiar decât înainte
În toamnă, a venit rândul americanilor să dicteze tonul evoluției indicelui BET, în ședința de după alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA, cea mai mare economie la nivel mondial
După prima conferință de presă a lui Donald Trump, cel care va depune jurământul în calitate de cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii în data de 20 ianuarie, piețele
Indicele american S&P 500 a crescut de la începutul acestui an cu 5,53%, dar sectorul energetic – unul dintre cele mai câștigate imediat după alegerea lui Donald Trump –
Financial Times scrie că Donald Trump a impus tarife vamale asupra a zeci de parteneri comerciali ai SUA, în timp ce a formalizat acorduri recente cu alții, inclusiv cu Marea Britanie