Cu un randament de 35% în anul 2019 prin prisma indicelui principal BET, Bursa de la București a încheiat cel mai bun an din 2009 încoace, dar valoarea medie zilnică a tranzacțiilor
Aceste rezultate financiare la nouă luni reprezintă baza estimărilor de dividende pentru anul 2020, iar cum dinamica este una pozitivă, brokerii spun că investitorii se pot aștepta
Cei mai mari administratori de fonduri mutuale, care gestionează circa 18 miliarde lei, privesc cu „optimism rezervat“ dinamica bursieră în 2020 și consideră că performanța din 2019
cu afaceri de 300 mil. lei în 2015, își caută director general care să construiască o imagine puternică a companiei la nivel național și internațional, pe care îl va plăti cu 2.000
Piețele americane au fost zguduite de un cutremur puternic luni, indicii de referință scăzând cu peste 7%, marcând cea mai proastă zi de la criza din 2008 până în prezent.
Cocor București (COCR), companie ce administrează centrul comercial din centrul Capitalei, a încheiat anul 2020 cu un profit net de 1,4 mil. lei, în scădere cu 74% față de 2019, la
care s-a listat la Bursa de Valori București în ianuarie 2021, spune că pentru primul semestru din 2021 compania se așteaptă la afaceri de 25 mil. lei, cu 47% mai mari față de S1/2020