Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște, companie listată și la Bursa de Valori București sub simbol COS, și-a majorat de aproape opt ori valoarea bursieră în primele trei luni
Condmag Brașov (COMI), cu activitate în construcția de conducte magistrale, a încheiat 2018 cu afaceri de 3,3 mil. lei, în scădere cu 16,5% față de 2017, și și-a redus de peste patru
Fondurile de pensii cresc cu 12-15% pe an, iar Bursa de la București a devenit puțin cam mică pentru dimensiunea lor și nu am reușit sî vedem cum să atragem mai mulți emitenți din zona
echipamentelor de comunicații, listat de anul trecut la BVB, preconizează că recentele crize cu care s-a confruntat industria IT vor persista inclusiv anul viitor, spune Vlad Mihu, COO
Dacă în privința bugetului și a direcției profitului din acest an investitorii au o mai mare claritate, 2025 vine însă cu o serie de incertitudini: Cum va fi anul hidrologic?
Aquila Part Prod Com, liderul pieței de distribuție a bunurilor de larg consum, a înregistrat venituri de 2,94 miliarde de lei, însă profitul net s-a diminuat la 74 de milioane de lei
Companiile de trading plătesc brokerilor câteva miliarde de dolari pe an pentru a executa ordine de opțiuni, promovând astfel o modalitate riscantă de tranzacționare a cărei popul...
Mai multe grafice și tabele din domeniul Bursă&Fonduri mutuale Mai multe grafice și tabele din domeniul Energie Materialul a apărut în ediția din 30 martie 2023 a Ziarului Financia...
Recuperare. Revenire. Reorganizare. Acestea sunt cuvintele care domină seria anuală de perspective din partea celor mai mari bănci și firme de investiții ale lumii pentru noul an....