Emisiunea de titluri de stat cu scadența pe patru ani (simbol bursier R2408A) a strâns miercuri un rulaj de tranzacționare de 8,5 mil. lei, la prețuri ușor în scădere, ceea ce înse...
Leahu, spune că va mai apela la mecanismele pieței de capital printr-o nouă emisiune de obligațiuni în toamna anului 2020 și o posibilă listare pe segmentul pricipal în 2026.
Barunson Entertainment & Arts, companie sud-coreeană care a produs filmul Parasite, cel care a câștigat Oscarul pentru cel mai bun lungmetraj de la ediția din 2020, se apreciază puternic
4,74 lei) ♦ Decembrie a fost cea mai încărcată lună a anului întrucât cinci companii au listat obligațiuni l BCR, care a listat 600 mil. lei, a promis că va apela la Bursă și în 2020
Cel mai bun an anterior rămâne 2009, când indicele BET crescuse cu 62%, pe fondul revenirii economiei românești după criza financiară globală din 2008, arată datele ZF.
2025 intră în istoria Bursei de Valori București drept primul an din 2004 încoace în care indicele BET a avut practic doar o singură lună negativă, aprilie, în timp ce restul anului
Ziarul Financiar a calculat ce randament anualizat are de la lansarea în România, din mai 2008 și până în decembrie 2022, fiecare din cele șapte fonduri de pensii private Pilon II,
bursier NRF), producător de inputuri agricole organice, precum îngrășăminte, produse fitosanitare și tratamente foliare, a raportat venituri consolidate de 24,4 mil. lei pentru anul 2020