Astfel, cel mai probabil, totalul din S1/2024 reprezintă cea mai mare valoare intermediată de primii 10 brokeri în prima jumătate a anului din întreaga istorie a BVB, fiind șanse mici
Totuși mai este un drum lung până la momentul în care piața de la București să intre în categoria piețelor emergente și să fie un pilon pentru economie.
Bursa de la București (BVB) a suferit vineri cea mai drastică scădere din acest an, după o depreciere a indicelui BET de 4,2%, cauzată de veștile proaste venite din planul macroeco...
Inox SA Măgurele (simbol bursier INOX), producător local de accesorii și produse din inox cu acțiuni și obligațiuni listate la Bursa de Valori București, a anunțat joi că a depus l...
Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer (IMP), companie listată pe segmentul principal de tranzacționare, vrea să intre pe piața serviciilor financiare odată cu înființarea societății
Anul 2013, când Petrom, singurul producător local de petrol și gaze, a scris istorie cu un profit net de peste un miliard de euro, premieră pentru România, pare un vis îndepărtat.
Joi la închiderea ședinței de tranzacționare pe Nasdaq, acțiunile Facebook se tranzacționau la 176,2 dolari per acțiune, adică în scădere cu 19%, la o capitalizare de piață de 503,...
Liviu Popescu UiPath (NYSE: PATH), compania cu rădăcini românești listată la New York, a raportat joi rezultate financiare peste așteptări pentru primul trimestru al anului fiscal...
Unul dintre cei mai mari producători de electronice de consum din lume - al cărui nume nu a fost dezvăluit -a comprimat timpul de construire a unui proiect de automatizare de la pa...