Meta Estate Trust, holding din sectorul imobiliar listat la Bursa de Valori București cu simbolul MET, a cumpărat firma Poiana SPV 6814 SRL, tranzacție încheiată potrivit companiei,
sub simbolul ALW, a primit avizul favorabil din partea Consiliului Concurenței pentru a deveni asociat majoritar, cu o deținere de 51%, în cadrul companiei Intervision Trading RO SRL
Sadalbari SRL, acționarul majoritar al producătorului de cabluri cu fibră optică Romcab Târgu-Mureș (simbol bursier MCAB), și-a majorat participația ca urmare a unei serii de achiziții
Uzuc Ploiești (UZC), companie listată pe segmentul alternativ de tranzacționare AeRO și controlată indirect de antreprenorul Ștefan Vuza prin intermediul A1 Impex SRL, intenționează
aproape două ori mai mare față de tranzacțiile înregistrate de la începutul anului, după ce compania a notificat bursa cu privire la schimbarea controlului IT Transilvania Invest SRL
Bursa de Valori București că ONE Gallery Floreasca a semnat un contract de închiriere pe 17 ani, începând cu septembrie 2025, în valoare de 40,2 mil. euro fără TVA, cu Tomcat Comserv SRL
Producătorul de cabluri electrice Romcab Târgu-Mureș (MCAB), controlat de omul de afaceri Zoltan Proszer prin intermediul firmei Sadalbari SRL, va majora cu 14 milioane de lei o linie
agricultură, logistică, transport, turism și servicii de consultanță pentru afaceri și management, a finalizat tranzacția de preluare a părților sociale pentru ferma Lacto Agrar SRL
Producătorul de electrocasnice Electroargeș din Curtea de Argeș (simbol bursier - ELGS) a anunțat vineri la Bursă că societatea Cardinal Main SRL, care acționează în mod concertat cu
Voicu Oprean și evaluată de investitori la 180 mil. euro, a încheiat un contract de 18 mil. euro pentru preluarea Enea Software Development Software Services (Enea Services Romania SRL