Aceste situații financiare cuprind rezultatele consolidate ale Albalact SA și ale societăților Rarăul SA Câmpulung Moldovenesc și Albalact Logistic SRL, pe care Albalact SA le deține
jucători din industria feroviară, fiind activ în toate sectoarele de cale ferată, de la transportul de mărfuri, fabricarea materialului rulant și reparații până la managementul logistic
Datele oficiale arată că The Trump Organization deține contracte de licențiere și management pentru cele două ansambluri rezidențiale, ambele derulate prin intermediul subsidiarelor
Recent, producătorul de energie nucleară a semnat un contract de 195,3 milioane de euro pentru construirea primei instalații de detritiere din Europa, la CNE Cernavodă.
interveneție împotriva mențiunii nr. 83298/18.11.2016, respectiv împotriva înregistrării la ONRC a Hotărârii AGOA nr. 19/13.08.2015 prin care acționarii au aprobat încheierea unui contract
indicat, fie în numerar, la ghișeele din întreaga țară ale agentului de plată desemnat de fiecare emitent în parte, cu condiția ca respectivul agent de plata să fi încheiat un contract
Astfel, chiar dacă AGA a aprobat inițial această tranzacție pe 10 decembrie 2021, CA-ul Romgaz a finalizat negocierile pentru unele clauze din contract pe 18 martie 2022.
Pe 19 octombrie, societatea a încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru un imobil situat în București, strada Daniel Danielopolu, numărul 2, sectorul 1, compus dintr-un teren
Anterior, la jumătatea lunii februarie, Foraj Sonde Videle a anunțat semnarea unui contract cu OMV Petrom (SNP), singurul producător local de petrol și gaze, în valoare de 77,9 mil.