discount ar urma să se reducă până la 15%, obiectiv cerut administratorului Franklin Templeton de fondul american de hedging Elliott Associates, cel mai mare acționar al FP, în noul contract
Asta este o veste bună pentru furnizorii tradiționali ai companiei, printre care se numără constructorul de conducte magistrale Condmag Brașov, care ar putea beneficia de contracte
În ultimele luni, Pesa a fost afectată de probleme legate de cash flow apărute din cauza încetării premature a unui contract de furnizare de tramvaie pentru Moscova, partea rusă intrând
În ultimele luni, Pesa a fost afectată de probleme legate de cash flow apărute din cauza încetării premature a unui contract de furnizare de tramvaie pentru Moscova, partea rusă intrând
Împrumutul va fi împărțit în două contracte de câte 400 de milioane de euro, semnate succesiv – primul estimat pentru acest an, iar al doilea la începutul lui 2027.