De exemplu, ne îndreptăm atenția în a găsi și dezvolta companii cu tehnologie pentru resurse curate (apa, sol, aer) și energie verde (fotovoltaic)”, adaugă Claudiu Doroș.
Față de data Raportului Curent nr. 5 din data de 24 Ianuarie 2025, Administratorul Judiciar RTZ & Partners SPRL a convocat Adunarea Creditorilor pentru aprobarea Planului de reorganizare
structuri, proceduri deja puse la punct, aveam parte de guvernanță corporativă, auditare, cred că a fost mai simplu decât pentru companiile pur antreprenoriale, însă asta aș vrea să transmit
Gabriel Ciordaș, fondator, Smartware SRL
► Eu acționez ca un investitor în toate companiile mele din IT și agricultură.
► Toate companiile mele au management independent.
Cu cât sunt mai transparenți, cu cât inspiră mai mult investitorii, cu cât transmit mai bine aceste elemente către mediul investițional, cu atât acțiunea va deveni una mai tentantă
Blue Air a avut un deficit de lichiditate în cele trei luni în care a fost nevoită să își țină avioanele la sol de circa 100 de milioane de euro, care a fost parțial acoperit de împrumut
suplimentară de 15.000 de tone, o unitate pentru depozitarea și ambalarea legumelor dotată cu o hală robotizată și cu sortare optică, precum și o fermă de găini ouătoare crescute la sol
Airways s-a confruntat cu o defecțiune IT masivă care a blocat toate zborurile sale timp de două zile, costând compania aeriană aproximativ 68 de milioane de dolari și blocând la sol
La finele anului trecut, compania a anunțat că, în urma deciziei Consiliului de Administrație din 10 decembrie 2024, societatea YESOD SRL, reprezentată de Ionel Mugurel Gabriel, a fost