International Business & Trading Corporation, enitate înregistrată în paradisul fiscal din Indiile Britanice din Vest, și-a vândut deținerea de aproape 8% pe care o deținea la parcul
Carten Kengeter să demisioneze după ce o instanță din Frankfurt i-a blocat acestuia eforturile de a ajunge la o înțelegere în cazul unei anchete privitoare la acuzații de insider trading
prima ședință de tranzacționare de săptămâna aceasta prin prisma indicelui de referință BET, după ce a coborât cu 0,3% vinerea trecută, zi care a marcat, de altfel, prima sesiune de trading
OMV Petrom, cel mai mare producător de energie din Europa de Sud-Est, a publicat joi trading update-ul preliminar pentru T2/2026, în care prețurile mai mari la țiței și gaze au fost
agricultură, logistică, transport, turism și servicii de consultanță pentru afaceri și management, a finalizat tranzacția de preluare a părților sociale pentru ferma Lacto Agrar SRL
Partenerul contractual este Renovatio Trading SRL.
Cu dinamica mai sus menționată, capitalizarea Visual Fan creștea ieri cu peste 10 mil. lei, ajungând la 127 mil. lei.