Am continuat investițiile doar în domeniile și pe direcțiile unde rata de recuperare a investiției era de până la 4 ani și am continuat să investim până la puțin peste
35 mil, euro
Banca Transilvania (TLV), cea mai tranzacționată acțiune de la bursa românească, a înregistrat în ianuarie 2019 cel mai abrupt declin de la bursa românească, respectiv din rândul c...
Transgaz (TGN), operatorul tehnic al sistemului național de transport, și-a publicat săptămâna trecută bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2018 în care a „dezvăluit” și câteva date
Valoarea Fondului Suveran de Investiții al Norvegiei, acționar și la bursa românească, a atins ieri pentru prima dată 1.000 de miliarde de dolari, pe fondul boom-ului de pe piețele
Ieri a fost ex-date pentru banca de la Cluj astfel că prețul s-a corectat de la 2,25 lei la 2,05 lei. Acțiunile au închis la 2,085 lei, în creștere cu 1,7%.
Electrica (simbol bursier EL), jucător major pe piața de distribuție și furnizare de energie electrică din România, a informat piața de capital că, în data de 23 aprilie 2025, i-a fost