Indicele principal BET, care urmărește cele mai tranzacționate 16 acțiuni de la bursa de la București, s-a depreciat joi cu 0,3% și a închis la circa 8.100 de puncte, dinamică determinată
Piața principală a Bursei de Valori București primește, începând cu data de 3 martie, un nou emitent sub simbolul EAI. Listarea Electroalfa – companie prezentă în producția de echi...
Cu 2,1% au crescut acțiunile OMV Petrom (SNP) în ultima săptămână, marcând cea mai bună evoluție din indicele BET, susținută de scumpirea petrolului pe piețele internaționale.
Indicele BET al Bursei de Valori București se deprecia cu 0,1% în deschiderea ședinței de tranzacționare de marți, 8 septembrie, ducând dinamica din ultima săptămână la 1% și pe cea
companii din IT listat la Bursa de Valori București, a anunțat că a semnat un contract de achiziție integrală a Kepler Management Systems, implementator al soluției de erp Microsoft Dynamics
Bursa de la București a încheiat ședința în stagnare, într-o piață apatică și unde tranzacțiile cu acțiunile Fondului Proprietatea, SIF Oltenia și BRD au asigurat aproape trei sfer...
Producătorul de piese auto Compa Sibiu a avut în 2017 cea mai slabă dinamică din rândul celor 25 de companii ale indicelui BET-BK, cu o scădere de 13%, arată calculele companiei de
♦ Cea mai bună dinamică anuală a indicelui principal BET a fost în 2002, atunci când acesta a urcat cu 120% ♦ Cea mai slabă dinamică, cea din 2008, când sistemul financiar la nivel
Transelectrica (TEL), monopolul pe piața românească de energie electrică, va achiziționa de la filiala de mentenanță Smart servicii de 17 milioane de lei pentru modernizarea stației