Începând din anul 2019, serviciile de interogare a conturilor bancare dezvoltate de Smart Fintech au la bază tehnologia IBM din suita Cloud Pak for Integration.
SIF Muntenia (SIF4), singurul SIF care încă nu a trecut printr-un proces de rebranding, are cea mai ridicată dinamică anul acesta, un avans de 28%, venit pe cea mai slabă lichiditate
Din cele cinci societăți de investiții financiare listate la Bursa de Valori București, doar două afișează creșteri ale acțiunilor în 2023, an în care BET-FI – indice unde sunt inc...
Cele 20 de companii ale căror acțiuni intră în structura indicelui principal BET au raportat venituri cumulate de 115 mld. lei în 2023, în scădere cu 16% față de 2022, în timp ce p...
Acțiunile vest-europene au un start mixt miercuri, în timp ce investitorii urmăresc atent evoluțiile din conflictul dintre Statele Unite și Iran și semnalele legate de posibile negocieri
Cele cinci SIF-uri au încheiat primele patru luni ale anului cu lichidități plasate în depozite bancare în valoare cumulată de 96,7 milioane de lei, de peste trei ori mai mici decâ...
BRD Groupe Société Generale, a doua bancă după active din sistemul local, a ajuns la o capitalizare bursieră de 8,1 miliarde de lei, după ce ieri acțiunile sale au accelerat pe bu...
Fondurile mutuale au început în forță 2013 cu intrări nete de 235 milioane de lei (53,6 mil. euro), cea mai mare sumă de bani atrasă de la investitori din ultimul an, fapt ce le-a...
Agista, fond de investiții alternative în curs de autorizare, parte a Impetum Group, a cumpărat un pachet minoritar de 15% în compania românească Eplus Smart Energy (Eplus), furnizor
Dumbrava și Râureni vor avea întârzieri de până la 540 de zile, ca urmare a situației financiare dificile a Societății pentru Servicii de Mentenanță a Rețelei Electrice de Transport Smart