„Bursa a decis să suspende tranzacționarea pe piețele de acțiuni, contracte futures și opțiuni”, a declarat miercuri Borsa Istanbul, nemenționând însă data la care vor fi reluate tranzacțiile
Prin contrast, ATX – indicele de referință al Bursei din Viena – este pe minus cu aproximativ 17% în același interval, conform datelor agregate de ZF de la Wiener Börse.
Volumul pe cel mai mare exchange, Comex, a atins un record de 23 de milioane de contracte în primul trimestru, potrivit datelor colectate de Bloomberg.
În primele nouă luni ale anului 2020 cantitatea de energie electrică vândută prin contracte reglementate de către companie a fost de 2,55 TWh comparativ cu 1,48 TWh în nouă luni din
Conform Deciziei ANRE nr. 2213/23.12.2019, cantitatea atribuită SNN pentru semestrul I 2020 pe contracte reglementate este de 1.087 GWh, din care 701,4 GWh pentru trimestrul I 2020
Proiectul de lege prevede că BDR este o entitate juridică autonomă și independentă capabilă să încheie orice tip de contracte în scopul îndeplinirii atribuțiilor sale, poate participa