Următoarea propunere care va fi supusă votului acționarilor este „aprobarea modificării limitei până la care societatea poate contracta, în calitate de debitor, individual sau împreună
Prin contrast, indicele ATX al bursei vieneze a pierdut 2,3% în ultimul an, Stoxx 600 Banks, unde sunt incluse cele mai mari bănci europene, a urcat cu 7,5%, iar indicele BET al pieței
Cifrele de la sfârșitul anului trecut indică o concentrare la vârf mai mare prin contrast cu finele lui 2021, când primii trei brokeri aveau cumulat intermedieri de 11,9 miliarde de
identificarea mijloacelor de accelerare a dezvoltării companiei pe piața din Marea Britanie, Safetech UK a adoptat o nouă strategie, aceea de a se concentra pe un volum mai mare de contracte
Prin contrast, indicele BET-FI – unde sunt incluse celelalte fonduri alternative de investiții (fostele SIF-uri) și Fondul Proprietatea – afișează dinamici de minus 4%, respectiv plus
“De asemenea, conform metodologiei, obligația de a vinde cantități ferme de electricitate pe bază de contracte reglementate va fi determinată de ANRE în ordinea crescătoare a prețurilor
68,85%, la 780,7 mil. lei, ca urmare a depășirii cantităților de gaze naturale achiziționate din import în T1 2018, de creșterea cheltuielilor cu transportul și de semnarea unor noi contracte