Comat Galați (simbol bursier COTM), companie specializată în comerțul cu ridicata, a anunțat vineri la Bursă că Minjineanu Edy Gabriel, președinte al consiliului de administrație și
din exercițiul de investiții organizat de Ziarul Financiar în parteneriat cu Estinvest a fost ocupat exclusiv de investitoare, prima poziție fiind adjudecată de participanta având cod
multe cazuri sub randamentul dividendului distribuit de emitentul respectiv, ceea ce semnalează consolidarea unui trend de creștere în care cumpărătorii au inițiativă, arată brokerii con
Volumele au scăzut cam la 10 milioane de euro zilnic în octombrie față de 13 milioane de euro la început de an, iar piața pare a fi în espectativă, constată Costin Brumă, broker al
Presupunând că și restul fondurilor străine de investiții au subscris la ofertă, așa cum a făcut și Elliott, dat fiind prețul atractiv, rezultă că alte circa 418 milioane de lei