Vanguard AM va încheia un contract cu un auditor financiar care va administra lichidarea celor două fonduri, iar cei 983 de investitori ai celor două fonduri își vor primi banii rezultați
Contractul, care viza forajul a 22 de sonde pe zăcăminte deținute de producătorul de gaze naturale, a fost scos la licitație pe 14 iulie, împărțit în mai multe loturi și adjudecat
Pe lângă planul de investiții, ministerul a respins și propunerea unui nou contract cu membrii Consiliului de Administrație, în care remunerația lunară brută era stabilită la 4.000
De asemenea, va depinde de îndeplinirea condițiilor incluse în contractul de plasament și de faptul că acest contract trebuie să nu fi încetat“, se arată în prospectul de listare a
Contractul va fi încheiat pe o perioadă de 10 ani, iar ofertele calificate vor fi evaluate în funcție de criteriile tehnice și financiare specificate în caietul de sarcini.
Dinamica a avut loc pe un rulaj de 1,3 mil. lei ca urmare a semnării la finalul lui 2023 a unui contract de transfer al afacerii către producătorul de energie electrică verde Hidroelectrica
De asemenea, recent Ascendia a semnat un contract de finanțare cu Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în calitate de organism intermediar pentru Programul Operațional