Electrica (EL), cel mai mare distribuitor de energie electrică din România, a încheiat un contract în valoare de 3,29 mil. lei cu filiala Societatea de Distributie a Energiei Electrice
Descarca varianta Excel a graficului Mai multe grafice si tabele din domeniul Burse&Fonduri Mutuale Materialul a aparut in editia din 16 ianuarie a Ziarului Financiar
Investitorii care s-au încumetat să cumpere acțiuni în februarie 2009, când bursa de la București atingea minimul din 2003 și până atunci, au putut câștiga mult într-un timp scurt,
Pensiile private obligatorii, sistem la care 5,5 milioane de români contribuie lunar cu 200 milioane de lei, vor fi supravegheate de Marian Sârbu, numit recent de Parlament în funcția
simbol bursier AQ) a informat luni piața de capital cu privire la decizia Consiliului de Administrație de a iniția demersurile pentru fuziunea prin absorbție a Parmafood Group Distribution
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică și cea mai profitabilă companie de stat din România, a încheiat primul semestru din 2020 cu un profit net de 806 milioane
bursier SNG) a depus la Curtea Europeană de Justiție o acțiune împotriva Comisiei Europene, cerând anularea unor reglementări care impun companiilor de petrol și gaze cote de stocare CO2
Descarcă varianta Excel a graficului Mai multe grafice și tabele din domeniul Energie Materialul a apărut în editia din 4 februarie a Ziarului Financiar
Potrivit Forbes, Nasdaq a înregistrat astfel cea mai slabă lună din octombrie 2008, acțiunile din tehnologie fiind unele dintre cele mai afectate active din ultimele săptămâni.