El este prezent la târgul Convention on Pharmaceutical Ingredients de la Frankfurt, Germania, unul dintre cele mai mari evenimente pentru jucători din industria farma, care are anual
Cristian Bușu, fost consilier al lui Emil Boc, a demisionat din Comitetul Reprezentanților al Fondului Proprietatea (FP), deși mandatul acestuia urma sa expire pe 29 septembrie.
Producătorul de vase emailate și sobe VES Sighișoara (simbol bursier VESY) va garanta cu terenurile, clădirile și creanțele o serie de împrumuturi luate de Chimsport SA
Compania Allianz-Țiriac Pensii Private și-a majorat participarea în cadrul Electrica SA, ajungând să dețină 5,02% din drepturile de vot ale producătorului de energie electrică.
Nu avem neapărat capitaluri semnificative care să fie intrat în fonduri de obligațiuni pe termene mai lungi sau în fonduri de acțiuni sau mixte”, spune Horia Braun, CEO al Erste AM.
Obligațiunile corporative emise de UniCredit Bank SA, membra a Grupului UniCredit, au intrat astăzi la tranzacționare la BVB, emisiunea având o valoare totală de 610 milioane lei.
Consiliul de administrație al companiei Aerostar SA, listată pe Bursa de Valori București cu simbolul ARS, propune acționarilor dividende în valoare totală de 12,79 milioane de lei.
zilnice poate fi un semnal în acest sens, dar el trebuie corelat și cu altele, cum ar fi «lărgimea» raliului, respectiv cât de multe companii din piață participă la raliu“, spune Horia Braun
Bursa americană a deschis ședința de tranzacționare de vineri pe minus la vestea că președintele Donald Trump și soția sa Melania au fost testați pozitiv cu COVID-19.
Bursa de Valori București traversează în 2026 una dintre cele mai dinamice perioade din istoria sa, iar creșterea interesului pentru piața locală se vede și în activitatea brokerilor