Spre comparație, în decembrie 2017, ponderea în capitalul social al băncii era de 26,9%, dinamica din primele șase luni ale anului 2018 venind ca urmare a procesului de acumulare de
titluri de stat, acolo unde fondurile de pensii private au 65% din active, s-a majorat cu 1,1 mld. lei în T1/2020 la circa 39 miliarde de lei, deprecierile de pe burse a trimis dinamica
Indicele JP Morgan, care măsoară performanța titlurilor de stat românești denominate în lei, a scăzut în luna iunie cu 0,4%, dinamică influențată de factorii interni, precum moțiunea
Cu toate acestea, indicele BET-FI, care urmărește evoluția celor cinci SIF-uri și a Fondului Proprietatea, a urcat în 2020 cu 9,6%, dinamică la care a contribuit însă în mare măsură
Cea mai semnificativă dinamică a depozitelor bancare se întâlnește la SIF1 Banat-Crișana, de 92%, adică de la 15 mil. lei la decembrie 2017 la 1,2 mil. lei în aprilie 2018.
BT Maxim se adresează investitorilor dinamici, mai puțini conservatori din punct de vedere al aversiunii de risc în contextul în care minimum 85% din activele fondului sunt investite
În cazul BRD, în luna octombrie nu a fost publicat la Bursă niciun raport curent care să impulsioneze dinamica prețului, în timp ce la Romgaz luna a fost marcată de publicarea rezultatelor
Bursa românească s-a depreciat cu 8,7% în S2/2018, dinamică determinată de Ordonanța 114, ceea ce înseamnă că în mare parte administratoriii fondurilor Pilon II, investitori pe termen
Pe de altă parte, pentru a-și păstra dinamica din T1 când a avut o creștere de aproape 35% a profitului net, ar trebui ca pentru S1 2019 să raporteze un profit de 1,74 miliarde lei,