Într-una din cele mai tensionate săptămâni pe piețele de capital din ultimii ani – incluzând aici și momentele de după invadarea Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie 2022 – bur...
Dinamica acțiunilor OTP vine pe fondul unui profit consolidat după taxe de circa 1,5 mld. euro la S1/2023, de la 110 milioane de euro în perioada similară de anul trecut, reiese din
Analiștii spun că dinamica bursei de la București din ultimele zile a fost determinată în principal atât de alegerile europarlamentare, cât și de reclasificarea Argentinei în categoria
„Având în vedere că Patria este cotată la Bursă, trebuie să respectăm anumite prevederi ale cadrului de reglementare (…) Dinamica pe care am realizat-o în T1 din perspectiva veniturilor
Cea mai bună dinamică a fost înregistrată de indicele britanic FTSE 100, de 1,83%, în contextul victoriei conservatorilor în cadrul alegerilor generale care au avut loc joi.
Majoritatea acțiunilor străine listate la Bursa de Valori București au avut, în primele luni din 2025, o dinamică superioară față de evoluția acelorași titluri pe piețele-mamă.
indicele de referință BET au încheiat primul semestru al anului cu o capitalizare cumulată de 80,6 miliarde de lei, în scădere cu 15,4% față de valoarea de la finele anului 2019, dinamică