Producătorul de prefabricate din beton Prebet Aiud (simbol bursier PREB) a anunțat vineri, la Bursa de Valori București, încheierea unui contract de circa 334 milioane de lei, cu peste
TUFE), care administrează cinci hoteluri în stațiunea Băile Felix din județul Bihor, a anunțat luni investitorii la Bursa de Valori București că a fost aprobată încheierea unui contract
specializată în hidrotehnică, uitată pe Bursa de Valori date fiind tranzacțiile de doar 25.000 de lei anul acesta, în pofida unui free-float ridicat, de 41%, a anunțat semnarea unui contract
companiei de tehnologie AROBS Transilvania Software (simbol bursier AROBS) s-au apreciat cu 16% în trei ședințe de după anunțarea unei asocieri din care beneficiază de 40% dintr-un contract
Producătorul de îngrășăminte organice Norofert (simbol bursier NRF) a anunțat vineri seară la Bursa de Valori București că a semnat un contract în valoare de 9,4 mil. lei, TVA inclus
De asemenea, subsidiara companiei din Republica Moldova, Navitas Energy SRL, a achiziționat o participație de 100% în cadrul Elteprod Wind SRL, o companie care deține un teren de 16.238
antreprenorială românească, specializată în dezvoltarea și implementarea de soluții software și furnizarea de servicii de infrastructură IT și cloud, a anunțat încheierea unui contract-cadru
GES – Green Energy Specialists SRL este controlată în proporție de 99,99% de Doxy Com SRL, societate deținută la rândul ei integral de jucătorul de tenis Bucur Cristian Pungovschi
Constantin Relative Investments SRL, firmă înființată în luna iulie care a devenit rapid unul dintre cei mai mari acționari ai producătorului de electrocasnice Electroargeș (simbol