De exemplu, cele mai tranzacționate acțiuni de la Bursa românească, și care influențează și dinamica indicelui principal BET, s-au apreciat puternic în luna septembrie.
de lei, cel mai probabil fiind vorba de marcări de profit din partea unor investitori, în contextul în care Bursa are cea mai bună perioadă de la criză încoace, reflectată prin dinamica
Dinamica din T2/2019 a fost și mai accentuată în contextul în care societatea avea la T1/2019 un număr de circa 9 milioane de acțiuni TLV, pentru ca la finele primului semestru deținerea
Dinamica rezultatelor financiare a fost determinată de extinderea regională, ca urmare a dezvoltării rețelei de distribuție și a dezvoltării portofoliului de clienți.
Imediat după adunările generale ale acționarilor și până în cele mai multe date de înregistrare se vor raporta rezultatele pentru primul trimestru din 2018, iar dinamica afacerilor
Spre comparație, în decembrie 2017, ponderea în capitalul social al băncii era de 26,9%, dinamica din primele șase luni ale anului 2018 venind ca urmare a procesului de acumulare de