Din expertiza pe care o avem noi și partenerii noștri, putem să reunim într-un singur contract toate nevoile pe care le are un antreprenor atunci când se pregătește să își listeze compania
deal” pe care Abris îl realizează în România după achiziția Cargus, din domeniul curieratului, companie pe care a întărit-o prin mai multe deal-uri succesive, prin preluarea TCE Logistică
aflate sub administrare la 100 de milioane de euro în următorii 3-5 ani, extinderea prezenței și în alte segmene din industria de real estate, mai exact pe segmentul de birouri logistică
Cu peste 15 ani de experiență în vânzări, logistică, distribuție, marketing, reorganizare și restructurare, strategii de insolvență, Liviu Stoleru a ocupat de-a lungul timpului diferite
Acum, el mizează pe acțiuni precum operatorul de telecomunicații Digi, compania de distribuție și logistică Aquila și producătorul de medicamente Antibiotice Iași, controlat de Ministerul
Această achiziție a avut loc în contextul în care se poate remarca o evoluție atipică pe piața ouălor, prețurile fiind în creștere odată cu intrarea în sezonul cald, contrar tendinței
Printre criterii vorbim de date de contact pentru o persoană dedicată relației cu investitorii – cu cine vorbesc din acea companie când vreau să întreb ceva –, detalii despre emisiunea