transporturile maritime, teama că rutele clasice ar putea fi perturbate forțează companiile să ia în calcul rute alternative, care sunt adesea mai lungi și mai costisitoare; scumpirea logisticii
aflate sub administrare la 100 de milioane de euro în următorii 3-5 ani, extinderea prezenței și în alte segmene din industria de real estate, mai exact pe segmentul de birouri logistică
„Între Ministerul Economiei din Republica Moldova și consorțiu se va semna un contract de servicii pentru realizarea studiului de fezabilitate“, se arată într-o notă prin care se cere
investească direct pe bursa de la București, astfel încât prețul acțiunii să crească, iar discountul de tranzacționare să se reducă la 15% din activul net, cât a cerut Elliott în noul contract
la începutul anului 2014, faptul că a realizat „un inventar al tuturor terenurilor primite în administrare și/sau folosință de la statul român“ și, de asemenea, că „a semnat un contract
SAI Muntenia Invest pentru prejudiciile cauzate societății și, în ultimă instanță, pentru discutarea și aprobarea încheierii unui nou contract de administrare.
să elimine prevederea care spune că din consiliul de administrație fac parte patru membri neexecutivi propuși de acționari și Meta Management Team SRL (MMT) în conformitate cu contractul