adjunct la Tradeville, cea mai mare casă de brokeraj pe partea de retail, consideră că evoluția acțiunilor TLV va depinde în viitorul apropiat atât de posibilitatea de a menține o dinamică
Chiar dacă compania a reușit să își reducă mult din costurile operaționale (-15% an/an), aceasta nu a putut acoperi scăderea veniturilor generată de livrări de gaze mai mici și dinamici
Pe de altă parte, cifra de afaceri a acestor companii, ale căror acțiuni au o dinamică reprezentativă pentru Bursa de la București, s-a diminuat cu 15% la 27 de miliarde de lei, arată
Cât despre dinamica semestrială, reflectată printr-o scădere de 56% a profitabilității și de 11% a veniturilor, Petrom menționează că valoarea vânzărilor a scăzut “ca urmare a evoluției
În anul 2020, valoarea activului net al SIF1 a înregistrat creșteri semnificative în lunile mai, iunie și iulie raportat la valorile din lunile anteriorare, dinamică influențată de
Însă în acest interval de timp, în structura indicelui a fost inclusă Alro Slatina, companie care a livrat dividende trimestriale, astfel că ZF a luat în calcul dinamica indicelui
Ulterior bursa românească și-a revenit ca urmare a „îndulcirii“ actului normativ și ca urmare a unor rezultate financiare îmbunătățite ale companiilor listate, ceea ce a determinat o dinamică
2019 acțiunile TLV înregistrează un randament de 35% cu tot cu dividende, în timp ce „ricoșeul“ din minimele atinse în luna ianuarie a acestui an este de circa 70%, cea mai bună dinamică
În pofida faptului că și-a majorat veniturile, dinamică determinată de prețurile mai mari la gaze naturale și la electricitate, parțial anulate de prețuri de vânzare mai mici la produsele