Regal (REGL), companie care administrează câteva restaurante în orașul Galați, a încheiat anul 2019 cu un profit net de 597.920 lei, de peste cinci ori mai mic față de rezultatul din
EVERGENT Investments, companie de investiții listată la Bursa de Valori sub simbolul EVER, a raportat un rezultat net în valoare de 273,8 milioane de lei în primele nouă luni din 2024
Activele nete ale fondurilor locale de investiții au crescut cu 10,5% în primul trimestru, la 14,35 miliarde lei (peste 3,2 miliarde euro), în urma unor intrări nete de aproape 1,2
Cele cinci societăți de investiții financiare (SIF) afișau la finele lunii aprilie active nete mai mici chiar și cu 15% față de nivelul din decembrie 2015, scăderea cea mai mare fiind
Activele nete ale celor 193 de fonduri deschise și închise, locale și străine prezente în România au înregistrat un avans de 5,1% în primele șapte luni din 2017, arată datele centralizate
Cele mai performante cinci fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 13,7% și 18,5%, în timp ce pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante cinci
La 647 mil. lei au ajuns subscrierile nete în cele 248 de fonduri deschise și închise, locale și străine, prezente în România în aprilie, marcându-se astfel cea mai bună evoluție lunară