Din 20 septembrie 2021 acțiunile dezvoltatorului imobiliar One United Properties și cele ale transportatorului de mărfuri Transport Trade Services vor fi incluse în structura indicelui
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties (ONE), listat la Bursa de Valori București cu o capitalizare de 3,5 mld. lei, controlat indirect de fondatorii Victor Căpitanu și Andrei
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties (ONE), ale cărei acțiuni sunt incluse în indicele BET și în FTSE al piețelor emergente, a primit aprobarea acționarilor pentru cea mai
Conducerea dezvoltatorului imobiliar One United Properties (simbol bursier ONE) a anunțat marți la Bursa de Valori București cu privire la deschiderea plasamentului privat pentru subscrierea
Compania One United Properties, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale, de birouri și mixte din București, a anunțat că intenționează să se listeze
Chiar dacă inițial le-a fost alocat 40% din oferta de vânzare de acțiuni One United Properties, cel mai mare holding care se listează la bursa de la București, micii investitori au
Din 22 iunie 2021 și până pe 2 iulie 2021 la bursa de la București se va desfășura oferta de listare a One United Properties, prin majorare de capital cu 10% din acțiuni, respectiv