Fondurile de acțiuni au avut un început de an slab: un singur fond din 16 a obținut randament pozitiv (Active Dinamic cu un plus de 1,7%), un fond a stagnat (BT Index ROTX), iar restul
La finalul lunii februarie, cel mai mare randament adus de un fond mutual pentru primele două luni din an este 2,4%, marcat de fondul de acțiuni Active Dinamic, potrivit statisticilor
băncilor și au încheiat luna aprilie cu pierderi cuprinse între un maxim de minus 1,6%, cum este cazul fondului BT Index România ROTX, și un minim de minus 12% atins de fondul Active Dinamic
încearcă în acest context să atragă cât mai mulți investitori pe bursa locală, ceea ce s-ar putea transpune în viitor într-o lichiditate mai ridicată și un peisaj financiar mai dinamic
BVB) s-a desprins în timp și s-a impus drept principalul pol al piețelor de capital din Romania, după ce a reușit să atragă companii importante, să producă un peisaj bursier mai dinamic
SIF-ul are dețineri și în fondurile administrate de Certinvest (BET-FI index și Dinamic), în fondurile adminstrate de Star Asset Management și de Atlas Asset Management.
La categoria fondurilor diversificate, care combină investițiile în acțiuni cu cele în depozite și obligațiuni, randamentul maxim de 13% a fost înregistrat de Certinvest Dinamic.
Compania este deținută de Cosmin Mălureanu, fondatorul Ascendia, cu o participație de 63%, urmat de Alexandru Mălureanu, cu o deținere de 22,5%, FDI Certinvest Dinamic, cu o participație
includ planificările de investiții substanțiale pentru orizontul temporal imediat, impactul taxei de solidaritate și, de asemenea, adaptările strategice efectuate în contextul dinamic
“Portofoliul NN Pensii este dinamic și diversificat, iar mișcările din portofoliu au ca obiectiv principal administrarea prudentă, responsabilă și sustenabilă a economiilor celor