Totuși, nu mă aștept la un impact major pentru că anul trecut am avut anumite măsuri care au ținut în piață contracte de carte de muncă, salariații nu și-au pierdut jobul, sau cel puțin
Noi ne-am diversificat foarte mult în ultimii ani și majoritatea afacerilor noastre reprezintă contracte de închiriere pe termen lung, diverse servicii recurente care sunt contractate
A construit o companie, ORS Service, și a câștigat contracte în fața rivalilor precum Crucea Roșie și organizații de caritate creștine prin promisiunea de a lucra mai eficient.
De asemenea, am adăugat o nouă unitate de producție de la Alvogen, Labormed, care a deschis calea pentru sinergii complexe în producție, logistică, aprovizionare și portofolii.
Această decizie strategică a reflectat o schimbare de paradigmă, respectiv trecerea de la un model de business centrat pe servicii medicale ambulatorii către un ecosistem complex de
Aurel Brănescu, unul dintre păgubiții de la Harinvest, povestește că a luat contact cu firma de brokeraj pentru a valorifica acțiunile Fondului Proprietatea primite de mama sa ca
„Era un domeniu nou, iar eu, deși cu puțină experiență, făceam dosarul, mergeam la BNR, și astfel am avut contact cu analiza businessurilor tip start-up.
Astfel, prin conferințele și road show-urile pe care le-a realizat, Hidroelectrica a intrat în contact cu un număr mare de investitori români și străini – un avantaj semnificativ în
Am avut primul contact cu Bursa de Valori din București în 2017, la prima ediție Made in Romania, un program fantastic al Bursei, când am fost și printre cele 15 companii câștigătoare