controlată de statul român și care operează sistemul național de transport al energiei electrice, a semnat un contract de 20,5 milioane de lei (4,5 mil. euro) cu Societatea de Servicii
Platforma a lansat noul serviciu după licențierea europeană (ECSPR), care definește procedurile de funcționare a piețelor primare și secundare din Europa.
cei mai mari operatori privați de servicii medicale din zona de vest a României, ajungând astfel la o deținere de 68% din capitalul social al grupului de firme.
Bursa din Londra modifică regulile de tranzacționare pentru ca gigantul petrolier Saudi Aramco să se poată lista pe platforma sa de tranzacționare, relatează BBC.
Transgaz (TGN), transportatorul național de gaze naturale, a încheiat pe 17 aprilie 2019 două contracte de prestare servicii lunare de transport pentru luna mai 2019, în valoare cumulată
Proprietatea, acționari ai Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică și cea mai valoroasă companie din portofoliul statului, au aprobat joi achiziționarea unor servicii
Compania de stat Hidroelectrica (simbol bursier H2O) a semnat pe 23 septembrie un contract cu grupul PayU pentru furnizarea de servicii de plată cu cardul pentru clienții finali.
Bucur SA București (simbol bursier BUCV), companie care are ca obiect de activitate comerțul cu produse alimentare, băuturi alcoolice, cafea, cât și închirierea de bunuri imobiliare