Brăila este un exemplu din perspectiva irigațiilor, dar dacă mă uit pe structura finanțărilor văd multe credite de capital de lucru, credite APIA, investiții în terenuri și irigații
cu principalii indici bursieri globali, atât din America, cât și din Europa, vedem o diferență de aproximativ de 20% în favoarea Bursei locale, care se datorează în mare măsură structurii
Un anumit format de susținere a profiturilor actuale implică în piața americană și posibilitatea de a vinde modele de AI cu o anumită structură de pricing.“
„Dacă această se schimbă
Bursa de Valori București va lansa luna aceasta un nou indice bursier, denumit BET Total Return (BET-TR), a cărui structură va fi anunțată la finalul zilei de 12 septembrie și care
Parlamentarii trebuie să completeze structura de conducere a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) cu două persoane care să ocupe funcțiile de prim-vicepreședinte și de membru
Acțiunile Transport Trade Services (TTS), cele care în 2023 au fost cele mai performante din structura indicelui principal BET cu un randament de 136%, înregistrau miercuri după-amiază
parte a grupului financiar care include și cea mai mare bancă din România – Banca Transilvania, scriu în raportul din 11 ianuarie 2022 că pe baza calculelor realizate de aceștia în structura
Acțiunile Nuclearelectrica (SNN), singurul producător de energie nucleară din România și cea mai performantă acțiune din structura indicelui bursier BET, s-au apreciat joi pentru a
Nuclearelectrica, Petrom și Romgaz, producători de energie ale căror acțiuni intră în structura indicelui BET, sunt cele mai performante investiții din prima ligă bursieră de la București
Indicele de referință BET – din structura căruia fac parte cele 20 de blue chip-uri de la Bursa de Valori București – a deschis ședința de tranzacționare de marți, 29 iulie cu un avans