„Rezultatele pozitive pe care le-am obținut în primul trimestru al anului 2023 evidențiază potențialul nostru de creștere și capacitatea de adaptare într-un mediu de afaceri dinamic
„Rezultatele consolidate pentru primele nouă luni ale acestui an reflectă complexitatea unui context economic și de reglementare dinamic, dar și angajamentul nostru ferm de a răspunde
Într-o perioadă de volatilitate, am crescut ca investitori, nu am avut răscumpărări semnificative și, în continuare, investitorii noștri cu apetit mai dinamic investesc în fondurile
Rezultatele financiare pe primul semestru al anului au fost primite foarte bine de investitori, lucru ce s-a văzut în dinamica prețului la bursă“, a spus analistul Mihai Căruntu, șeful
„Dinamica ulterioară, însă, după optimismul inițial, va ține mult de mediul general de piață și de cotațiile petrolului și de evoluția dolarului în raport cu leul.“
După un început
„Diferența dintre dinamica rezultatului net per total și a celui atribuibil acționarilor apare pe fondul unor cheltuieli, cum ar fi cheltuieli de marketing, ce deocamdată sunt
ETF-ul VanEck Russia, care replică dinamica celor mai lichide companii incluse în indicele de referință al bursei din Moscova, RSX, s-a depreciat cu 14% în ianuarie și a scăzut cu 30%