Totuși să nu uităm că emitentul a notificat piața cu privire la vânzarea diviziei de steel pentru o remunerație de aproximativ 410 milioane de lei, reprezentând cam 50% din capitalizarea
„Unele grupuri financiare au cam fost în centrul atenției, e drept, dar vorbesc de alte bănci, mai mari, care abia acum ies dintr-un con de umbră“, a adăugat Rusu, referindu-se la
Avem în jur de 3.500 de clienți activi la ora actuală care tranzacționează pe piața din România și credem că din aceștia cam 30% s-ar preta la astfel de servicii de tranzacționare
Pe de altă parte, cererea de la gospodării a crescut cam cu 12% în fiecare an“, a spus Dumitru Rotar, director general adjunct al Romgaz, într-o teleconferință cu analiștii și investitorii
client de fond de obligațiuni este că are în continuare un risc de piață, de preț, foarte mare: o obligațiune cu maturitatea de zece ani, la creșterea cu 0,5% a dobânzii pierde cam
În medie, Artio reușește să vândă cam 50 mil. acțiuni pe trimestru (de la o raportare la alta), astfel că ar putea fi dispus să încerce o metodă mai rapidă, cum este un plasament