Ieri, la ora 14:00, acțiunile Simtel Team (SMTL), companie locală de inginerie cu activitate în energie regenerabilă, telecomunicații și automatizare, nu înregistrau nicio dinamică
Mă aștept ca și Banca Transilvania să se mențină în aceeași dinamică pozitivă, însă indifferent de rezultatele pe care le va afișa, Banca Transilvania, ca și sectorul bancar în general
De altfel, în ultimele șase luni, acțiunile Electrica nu înregistrează nicio dinamică, tranzacționându-se în acest moment la aceleași valori cu cele de la finele anului 2019.
mică, avem o grămadă de argumente.“
La Bursa de Valori, acțiunile GSH se tranzacționează în creștere cu 7% anul acesta, pe un rulaj în valoare de 300.000 de lei, în vreme ce dinamica
Bogdan Iliescu, directorul general al diviziei de corporate finance din cadrul BRD, este propus de fondul de acțiuni Active Dinamic, administrat de Swiss Capital, și de către acționarul
Practic, acest segment de persoane este cel mai dinamic, mai preocupat de economiile sale și reacționează cel mai rapid la modificările ratelor de dobândă“, a spus Dragoș Neacșu, președintele