Raiffeisen publică pentru prima dată rezultatele finale ale celei mai mari oferte de vânzare de acțiuni a unei companii private, Digi, care anunțase inițial prețul stabilit cu privire
Deși grosul companiilor din indicele BET își publică rezultatele abia în a doua parte a lunii, investitorii de la Bursa de Valori București nu duc lipsă de repere în săptămâna 2-6...
Consiliul de Administrație al Depozitarului Central a reconfirmat data de 6 octombrie ca momentul de implementare a termenului de decontare T plus 2, potrivit unui comunicat de presă
Certinvest Dinamic a vândut în data de 30 mai un pachet de 72.000 de acțiuni ale companiei de software Ascenia (ASC), deținerea sa din prezent coborând astfel sub pragul de 5%.
Acțiunile Digi se tranzacționează în prezent la 39,5 lei, sub prețul de 40 lei, nivel la care a debutat în arena de tranzacționare de la București, în data de 16 mai.
Acționarilor (AGA) Transelectrica a modificat Consiliul de Supraveghere al companiei, astfel mandatele provizorii pentru trei membri au fost prelungite cu două luni, începând cu data
Peste 70 de creditori figurează pe portalul Tribunalului Mureș în cazul companiei în insolvență Romcab Târgu-Mureș, cei mai nou intrați pe listă fiind Merceds Benz Leasing, primări...
Alro Slatina (ALR), singurul producător de aluminiu și una dintre cele mai profitabile companii din România, este evaluat la 4,4 miliarde de lei (1 mld. euro), dacă în calcul est...
Oil Terminal (simbol bursier OIL), operator portuar controlat de statul român, a anunțat vineri la Bursa de Valori București că acționarii au aprobat constituirea unui parteneriat...
În contextul pieței de anul acesta, Mihai Nedelcu, investitor la Bursa de Valori București, a ales o strategie bazată preponderent pe diversificare, folosindu-se de nivelurile scăz...