OMV Petrom (SNP) a anunțat pe bursă că a vândut participația de 99,99% pe care o deținea în Petrom Distribuție Gaze SRL (PDG) către firma Ligatne SRL, controlată de grupul de investiții
Alumil Rom Industry (ALU), companie care lucrează în extrudarea aluminiului, a raportat ieri pe bursă că a cumpărat profiluri de aluminiu și accesorii de 15 mil. lei de la companiile
Alumil Rom Industry (ALU), filiala din România a grecilor de la Alumil Aluminium, propune acționarilor în ședința din 25 aprilie un dividend brut de 0,416 lei pe acțiune, ceea ce la
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care fondul de investiții Mazarine Energy România SRL ar putea prelua 19 acorduri petroliere aparținând OMV Petrom SA.
Danielis Star Company SRL, firmă controlată integral de omul de afaceri Daniel Pandele, care deține printre altele și 40% din Doraly Mall SRL, a cumpărat pe 10 decembrie un număr de
Alumil Rom Industry, companie care furnizează accesorii de aluminiu, listată la Bursă sub simbolul ALU, a convocat acționarii pe 24 aprilie, dată la care aceștia vor vota distribuirea
Investitorii care vor să beneficieze de cel mai mare randament al dividendelor de la bursa românească, livrat de Alumil Rom Industry (ALU), au timp până pe 17 mai 2018 să achiziționeze
Mai concret, 1 RON VUAN (valuare unitară netă pe acțiune) valorează în prezent pe bursă circa 0,51 RON în cazul FP și între 0,41 RON și 0,59 RON în cazul celor cinci SIF-uri.