Prin prisma evoluției indicelui principal BET, cel care reflectă dinamica celor mai tranzacționate 17 acțiuni de la București, adică așa numitele blue chipuri, bursa românească a încheiat
dinamicii indicelui principal BET, Bursa de la București a pus ieri capăt unei serii de șase scăderi consecutive astfel că indicele s-a apreciat cu aproape 1% pe 18 noiembrie 2020, dinamică
evoluției indicelui principal DAX, bursa de la Frankfurt, a celei mai mari economii europene, înregistrează un maxim istoric de 13.800 de puncte, plus 1,5% față de ședința precedentă, dinamica
Bursa de la București a urcat în sesiunea de marți cu 1,7%, respectiv a doua cea mai bună dinamică din ultimele cinci luni, în principal pe fondul aprecierii acțiunilor Sphera Group
Și Romgaz a fost joi pe verde, iar analiștii pun dinamica pozitivă pe fondul afirmațiilor făcute de Orban pentru ZF, cele cu privire la dividende suplimentare Nuclearelectrica, operatorul
Cei mai mari administratori de fonduri mutuale, care gestionează circa 18 miliarde lei, privesc cu „optimism rezervat“ dinamica bursieră în 2020 și consideră că performanța din 2019
Banca Națională a României (BNR) a cotat luni gramul de aur la maximul istoric de 216,3 lei pe unitate, în creștere cu 1,2% față de ședința precedentă, dinamică determinată de aprecierea
petrolier Foraj Sonde Videle (simbol bursier FOJE) înregistrează o creștere de aproximativ 90% în ultimul an pe piața AeRO a Bursei de Valori București, una dintre cele mai bune dinamici