Agregat, pentru Bursa noastră vom avea un dividend atractiv, probabil mediu în zona de 5%-6% dacă ar fi să ponderăm cu capitalizarea free float-ului companiilor, mai puțin atractiv
„Adică investitorii mai mici încep să aibă o activitate mai importantă, un impact mai mare la nivelul Bursei.“
Șeful Bursei mai spune că din cei 300.000 de investitori, cam două
Dacă au investit așa cum încercăm noi să îi învățăm, regulat și pe termen lung, să mai aducă bani de acasă când există oportunități la corecții semnificative, nu credem că vom pierde
Combinatele din industria de aluminiu și oțel se mai tem că povara costurilor cu energia ar putea să crească și anul acesta din cauză că producătorii de energie care emit CO2 vor trebui