La polul opus, trei acțiuni au fost pe minus, respectiv cele două bănci – Banca Transilvania (cu o scădere de 3,9%) și BRD (-4,6%), și dezvoltatorul imobiliar One United Properties
Despre planurile de a se finanța prin piața de capital au discutat mai mulți executivi, atât de la companii deja listate, precum Romgaz, One United Properties, Meta Estate Trust sau
Dezvoltatorul de real estate Qualis Properties, cu obligațiuni listate la Bursa de Valori București și suspendate de operatorul bursier, a anunțat vineri că amână plata cuponului 12
Acțiunile STK Properties SA (simbol: STKP), vehicul investițional al fondului STK Emergent dedicat proiectului imobiliar Green Square din Cluj-Napoca, se apreciau marți după-amiază
Următoarele cele mai tranzacționate acțiuni în ultimul an sunt BRD (434,6 mil. lei), Nuclearelectrica (433,1 mil. lei), Transport Trade Services (229 mil. lei), One United Properties
Tot mai multe companii europene au ales să se delisteze în ultima perioadă de pe bursele din Europa și să se listeze în schimb pe bursele din Statele Unite, precum Nasdaq și New York