Indicele de referință BET s-a apreciat în prima ședință de tranzacționare a săptămânii cu 0,85%, la 15.468,7 puncte, aproape de maximul istoric stabilit în data de 19 decembrie, respectiv
Administrație al companiei CONPET S.A. a aprobat la sfârșitul săptămânii trecute prelungirea mandatului de director general al lui Dan-Silviu Baciu, pe o perioadă de două luni, până la data
Mihai Fercală (70 de ani) a primit un nou mandat de 4 ani în Directoratul SIF Transilvania, alături de Iulian Stan și Ștefan Szitas, în urma ședinței Consiliului de Supraveghere din data
Noile structuri ale indicilor BVB vor fi anunțate la finalul zilei de 10 martie 2017 și vor intra în vigoare începând cu ședința de tranzacționare din data de 20 martie 2017, potrivit
Din 22 noiembrie, prima zi de tranzacționare după ce dezvoltatorul imobiliar One United Properties (simbol bursier ONE) a anunțat că va fi inclus în indicii FTSE Russell pentru pi...
Indicele bursier S&P 500 a atins pentru prima dată pragul de 5.000 de puncte, stabilind un nivel record, în condițiile în care un grup restrâns de companii a continuat să ducă indicele
2020, ZF a observat că din rândul celor șapte administratori, doi – respectiv NN Pensii și Aegon (Vital) au rămas cu aceeași deținere ca la iunie 2020, cel mai probabil așteptând data
Creșterea aurului a fost accelerată și de decizia Fed din septembrie de a reduce dobânda-cheie pentru prima dată în acest an, la intervalul 4,00%–4,25%.
Cu alte cuvinte ajustarea ex-date a fost mai redusă față de randamentul dividendului ceea ce arată vânzători puțini. “Au fost mai mulți cumpărători astăzi pe toată piață.