Compania, controlată în proporție de aproape 70,5% de Sadalbari SRL, a anunțat recent că fabricile pe care le deține au intrat într-o perioadă de revizie capitală, care se va extinde
milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții pentru extinderea flotei de mașini electrice și hibride și a achiziționat și integrat Țiriac Operating Lease (Premium Leasing SRL
distribuire efectivă, către creditori, a sumelor încasate cu titlu de preț, în urma finalizării contractelor de vânzare active încheiate cu Chimcomplex SA și Dynamic Selling Group SRL
va avea un impact semnificativ asupra indicatorilor financiari și operaționali ai OMV Petrom, în condițiile în care profitul operațional, respectiv activele OMV Petrom Wind Power SRL
La 31 decembrie 2018, societatea este deținută în proporție de 46,3% de către Mircea-Simion Vescan, în timp ce Aldona SRL deține 7,3% din capitalul social.
către Lido SA a deschiderii procedurii insolvenței societății privind infracțiunea de bancrută (punct introdus pe ordinea de zi la solicitarea acționarului Union International Center SRL
Cel mai mare acționar, cu aproape 70%, este compania Romerica International SRL, care, potrivit datelor Termene.ro, este controlată de Petre Miluț (80%) și Andrei Carol Stieber (20%
Din acționariat fac parte Solidmet SRL București (30,6%), Liberty Holdco Galati & Skopje Limited Londra (28,1%), Anca Drăgoi (17,6%) și Ruxandra Nicola (17,6%).
Braiconf Brăila are o capitalizare de piață de 20 mil. lei și este controlată în proporție de 50,8% de Industries Benjamin SRL și în proporție de 22,4% de Electroarges SA.
Candidații urmează să fie votați în cadrul adunării generale ordinare a acționarilor Promateris din 4/5 octombrie 2023 Ceilalți doi candidați sunt Circular Solutions SRL, prin reprezentantul