În top 10 cele mai mari companii din lume se mai află gigantul de investiții Berkshire Hathway, grupul farmaceutic Eli Lilly și producătorul de cipuri TSMC.
sunt Visa (31%), JPMorgan Chase & Co (29%), Berkshire Hathaway Clasa B (28%), Mastercard (26%), UnitedHealth Group (26%), Johnson & Johnson (26%), ExxonMobil Corp (25%) și Eli
Modelul de business este achiziția și dezvoltarea de active locale, urmate de exit: „Vrem să cumpărăm active subevaluate, pe care să le construim, după care să facem exit.
În comunicatul din 8 mai, semnat de Bogdan-Nicolae Badea, președintele Directoratului, și Radu-Ioan Constantin, membru al Directoratului, Hidroelectrica a invocat art. 83^1 lit. b)
O altă tranzacție care a atras interes ridicat din partea investitorilor străini a fost exit-ul BERD din acționariatul Petrom (simbol bursier SNP), cea mai valoroasă companie din România
Chelu a plătit în 2011 pe un pachet de circa 43% din acțiunile Argus aproximativ 48,5 mil. lei (11 mil. euro), iar la exit a încasat 39,8 mil. lei (circa 9 mil. euro) pentru pachetul
Producătorul de textile Textila Oltul din Sfântu Gheorghe (simbol bursier TEXU), deținut de compania belgiană Drapantex, ar putea face exit în octombrie dacă acționarii reuniți în AGA
Această tendință se manifestă în contextul în care tot mai mulți dintre antreprenorii români care și-au pornit afacerile în anii ’90 ajung la vârsta la care își pun problema unui exit
austriac își reașază businessul pentru a supraviețui în mediul actual caracterizat de un preț foarte mic al petrolului, care a făcut ca profitul operațional înainte de taxe și dobânzi (EBIT